Allez! Allez! Allez! Recunosc. Nu plănuiam să vizitez anul trecut Parisul. Nici acum, în 2020. Dar ne-am bucurat de oportunități. Cu mici emoții, cu așteptări care au alimentat decizii și acțiuni. Viitorul este imprevizibil. Mulțumesc comunității adidas Runners Bucharest pentru motivația de a vizita din nou Parisul. Poți (re)citi experiența trecută pe alei pariziene.


Nu e totul roz. Poate doar în nuanțe prin șuvițe blonde. Căci povestea acestui an este complet diferită la destinație. Cu nori cenușii, grade prea timide și ploi multe promise ce aveau să fie ultima mea grijă. Zâmbind privind partea plină a (paharului) situației. Altfel, oare a meritat o investiție de aproape o mie de leuți nervoși pentru patru zile smiorcăite de alei pariziene?

Socotelile din experiența trecută nu s-au (re)așezat la orizont, ridicând la cel puțin dublu investiția inițială. Zborul ales a fost de data asta cu AirFrance, un zbor de linie cu avantaje și acces la cel mai mare aeroport francez. L-am ales în parte, forțat oarecum de împrejurări și decizii de moment căci accesul la eveniment l-am primit cu vreo trei săptămâni înainte.


Ratasem deja faimoasele promoții de zboruri din ianuarie. Iar într-un moment X zborul de linie ales era singura variantă de profitabilitate. Era ideal să ajung dimineață în capitala franceză și să plec seara spre capitala română. Iar prețul de atunci, undeva la șase sute de leuți era cel mai mic, accesibil, chiar undeva la jumătate pentru această variantă de zbor.

Varianta Wizz a (re)apărut la câteva zile după ce luasem biletele, pe ruta aleasă anul trecut la aproape jumătate din bani. Nici cazarea nu am rezolvat-o la timp. Am acceptat ce am găsit pe ultima sută de metri, adăugând costuri acestei experiențe de alergare internațională. Mai adaug și prognoza ce promitea nori cenuși și ploi. Pentru toate zilele.


Duminică dimineața promisiunea stropilor era conturată totuși aproape de prânz. După ce terminam sprinten competiția. Am vrut să mă bucur (și) de evenimentele adidas Runners Paris, atât de vineri seara, cât și cele de sâmbătă dimineața. Pe ambele le ratasem anul trecut, astfel că îmi doream revanșa. Astfel s-a conturat ideea de a fi matinal acolo.

Zborul programat a fost rapid. La timp, rapid, fără probleme, dar cu o experiență aparte. Prima oară în zbor cu acces la internet prin satelit. Am trimis pentru prima oară mesaje de la înălțime, de la peste zece mii de metri. Privind norii, formele diverse de relief, unele acoperite cu zăpadă. Impresionant. Tehnologia ne poate conecta azi la înălțime.


Transferul de la aeroport către centru se poate face cu trenul RER B sau prin curse de autocar rapide. Varianta cea mai convenabilă rămâne cea cu trenul. Durează aproape jumătate de oră. Iar frecvența de transfer este la vreo douăzeci de minute. Ajuns matinal în Paris, am ales să combin plimbări la pas cu sesiuni de yoga, adunând kilometri de mers în statistici.

Înainte de prânz am preluat numărul de concurs și tricoul pentru competiția de duminică. Am petrecut câteva ore la standurile expoziționale, prinzând în fotografii zâmbete și culori. Pașii m-au purtat mai apoi pe zeci de străduțe cochete, asortate cu fațade arhitecturale. M-am cazat. Seara, am revenit la expo pentru socializare la pasta party.


Tot la pas cu kilometri am încheiat seara de vineri. iar somnul a fost lin până dimineață. Micul dejun era inclus în cazare. Astfel că, m-am bucurat în fiecare zi de un mic dejun continental, asortat cu cofeină la discreție plus tradiționalele madlene franţuzeşti. Sâmbătă eram gata de fugă. Matinal. Fără emoții. Un eveniment local adidas Runners Paris era planificat la orizont.

Vreo cinci kilometri erau până la adunarea din Champs Elysees. Am pornit din Bastille în pași de alergare. Ne-am strâns pe la ora zece destui alergători, gata de atac pe alei pariziene. Nerăbdarea și zâmbetele au fost prinse sub lentilă de fotografi. Eram trei bucureșteni din patru, eu și Cristina cu Daniela, două blonduțe cu nuanțe de roz, gata de fugă.


Eram zeci de alergători, oameni veseli, veniți din mai multe orașe europene, animați de zâmbete, voie bună, serotonină și endorfine. Un check-in manual în aplicație. Cu ceasurile sincronizate pornim. Pașii ne-au purtat pe trotuare și alei spre fascinantul Luvru, cu unele opriri dese, respectând regulamentar (și) traficul auto din cale.

Câțiva stropi s-au scuturat, asortați cu un vânt nervos și câteva raze timide de soare. S-au legat noi prietenii. Am revăzut și prieteni vechi, mai presus de bariere lingvistice și teritoriale. Se pare că tricolorul a făcut senzație anul trecut. O mare parte din alergători m-au recunoscut. Hrană pentru ego personal, recunosc. Îmi place acolo, în centrul atenției.


Parisul este impresionant. Comunitatea adidas Runners este împărțită în nouă mari regiuni, iar majoritatea evenimentelor au loc simultan în aceste zone. Mai mult decât atât, se organizează de mai mulţi ani unele competiții și bătălii între zonele rivale. Dar în afara competițiilor, alergătorii sunt prietenoși, mândri și bucuroși de alergările locale.

Cazarea last minute am avut-o în regiunea Bastille. Întâmplător sau nu, am fost onorat să primesc de la unul din căpitani tricoul negru AR personalizat pe spate (și) cu elefantul, emblema comunității locale Bastille. Mulțumesc. Tricoul purtat în fugă l-am schimbat cum o cere tradiția cu un tricou personalizat cu cocoș galic, emblema locală Bir Hakeim.


Aveam să descopăr a doua zi. Este chiar zona unde se află Turnul Eiffel și Statuia Libertății. Mda, există o statuie identică cu cea din New York, ce veghează valurile Senei. După alergare, ne-am adunat voioşi la adidas RunBase, unul din magazine. O mică gustare și o porție de socializare cu zâmbete în fotografii ne-au ținut conectați câteva zeci de minute.

Cei de la adidas Runners Berlin ne-au oferit și ei suveniruri. M-am simţit privilegiat să primesc plăcuțele AR aurii pentru papucii de fugă. Aceste plăcuțe gravate le văzusem la Londra, erau oferite de către comunitatea locală celor care deveneau nivel gold adidas Runner. Mai mult decât atât, am primit și insigna personalizată a comunității nemțești.


Știu, sunt mici suveniruri personalizate de colecție. Am o datorie să alerg cândva (și) Berlinul. Vom vedea. Poate un zece la vară. Era o oportunitate la începutul lunii aprilie. Dar planurile mele duceau la Ibiza. Clasa de yoga programată după prânz încheie vizita la Runbase. Pașii au continuat după o repriză de ploaie către destinații vechi și noi fotografiate.

Cadrele au surprins Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, Notre Damme și alte monumente. La jumătatea traseului am dat mersul pe alergare. Sub stropi reci am pornit în alergare pe malurile Senei către Bastille. Ploaia parcă prevestea o veste neplăcută. Cursa a fost anulată. Mai bine de patruzeci de mii de oameni înscriși și cursa era oprită cu câteva ore înainte de a începe.


Vreo două sute de cazuri locale confirmate ca urmare a rezultatelor pozitive la coronavirus din ultimele săptămâni au forțat guvernul francez să ia decizia supremă. Au impus interdicții pentru majoritatea evenimentelor ce adună cel puțin cinci mii de oameni la un loc. Deși un meci local s-a jucat totuși, nemulțumind on-line alergătorii.

Poate că a fost o soluție (și) politică, capitala confruntându-se deseori cu proteste organizate. Situația tensionată era și anul trecut, cu orașul sub asediu, cu baricade ridicate pe bulevarde de jandarmi și mascați. Motivație sau nu, coronavirusul a funcționat. Deși sute dintre alergători plănuiau să alerge oricum în ciuda restricțiilor. Organizați sau individual.


Mai presus de conspirații politice oarecum mă așteptam. Măsuri de protecție s-au impus și la Tokio, dar și la Tel Aviv. Deși acolo limitările au fost altele. Dacă se lua decizia vineri, cu siguranță sâmbătă nu ne mai adunam la fugă. Cel puțin nu oficial. Ce puteam face? Venisem la francezi să alergăm, de asta zburasem aproape două mii de kilometri, nu?

Opțiuni erau câteva. Chiar unul din noii prieteni, Ricardo, alergător mexican stabilit pe meleaguri franțuzești, căpitan al regiunii Odeon ne-a propus o alergare liberă duminicală, la o oră după startul programat al cursei anulate. Adunarea era aproape de mine, în Bastille și doritori de alergăceală pe traseu necunoscut, mai presus de statistici, au fost destui.


Am pornit spre falezele Senei în pași lejeri. În zare erau mii de alergători. Se bucurau de mișcare chiar dacă vremea era mofturoasă și cu nori cenușii la orizont. Majoritatea (poate ca semn de protest) purtau tricourile oficiale ale cursei anulate. Mulți aveau chiar și numerele de concurs atașate. Noi eram conduși de Ricardo, iar kilometrii se înregistrau fără grijă.

Nu conta unde alergăm, sau cât, pe ce distanță. Eram un mic grup, ce se alătura miilor de alergători ce savurau la pași de alergăceală Parisul. Traseul ghidat ne-a (a)dus pe o rută mai spectaculoasă, prinzând în zeci de cadre emblematice Notre Damme, Muzeul Armelor, Turnul Eiffel, Statuia Libertății, Arcul de Triumf, Luvrul, dar și alte capodopere.


Ne-am bucurat fără statistici de mai mult decât distanța unui semi la Paris. Mai relaxat, mai rapid, mai voios. Faster Than... Asta este noua campanie adidas ce promovează produsul SL20, printre nori și avioane de hârtie. Faster Than Paris? Faster Than Corona. Chiar dacă revin în țară fără o medalie, am primit momente memorabile ce merită povestite.

Merci Paris. Sunt onorat că am fost alături de oameni pasionați, bucuroși de alergare, chiar dacă uneori, planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Cursa oficial va fi reprogramată. Dar nu cred că vom avea ocazia să o și alergăm, noi, alergăcioșii veniți în zbor, de peste mări și țări. Peste aproape o lună urmează maratonul. Cu alte restricții sau amânări.


Merci adidas Runners, merci Ricardo pentru experiență. Ne-am bucurat de încă o porție de libertate. Planurile de viitor devin incerte. Iar asta este încă o dovadă, viața este scurtă și fiecare clipă merită trăită. Iar experiența, pare că da, a compensat cheltuiala. În definitiv, la ce folos sunt banii, dacă nu ne putem bucura de libertate?